Cum nu iubesc deloc Bucureştiul vara, abia aştept să evadez la sfârşit de săptămână. Anul trecut aveam o obsesie cu marea, anul asta cu muntele. Sâmbătă am plecat iniţial cu destinaţia Rucăr, pentru Rokolectiv Soundcamp @ Star Dome. Până să ajung acolo, am ratat ieşirea spre Târgovişte şi m-am trezit în drum spre Ploieşti. Am deviat imediat însă (mulţumită preaiubitului AutoAtlas 200) de la Butimanu, pe comunala 157 spre Ghimpaţi, Răcari şi apoi în sus pe E71 spre Târgovişte. Traseul s-a dovedit chiar mai interesant decât mă aşteptam. Îl prefer drumurilor naţionale aglomerate etc.
De la Târgovişte am luat-o pe E72A şi înainte de Câmpulung, la Stoieneşti, am deviat spre Dragoslovele pe o scurtătură prin pădure. Cum ocazia asta am admirat cum se fabrică cărbuni, în stil lucru manual:
Mai repede decât mă aşteptam, am ajuns la Rucăr şi la destinaţia “scuză de ieşit din Bucureşti”. Abia acolo am aflat că Star Dome, e o construcţie unică în lume şi e doar gazda taberei Rokolectiv Soundcamp. O clădire interesantă şi cam atât.
Am luat-o apoi pe coclauri, din Podu Dâmboviţei spre Sătic, şi am ajuns să iau prânzul admirând un astfel de peisaj:
Lacul şi barajul Pecineagu mai exact. 1080 altitudine, izolat şi sălbatic. Cu excepţia camioanelor care transportă lemnul din pădurile defrişate din zonă.
Traseul până la Pecineagu e ideal pentru 4×4 şi zona e bogată în forestiere. Pentru a doua sâmbătă consecutiv, am dormit în Bran şi mi-am băut cafeaua la graniţa Bran – Moeciu de Jos.
A doua zi duminică, copilotul meu a avut geniala idee să urcăm la Babele. Şi aici a început distracţia. Cu greu am găsit misterioasa cale spre platoul Bucegi. De la Sinaia, am luat-o spre Târgovişte şi am făcut dreapta spre cabana Cuibul Dorului, înainte de hotelul Cota 1000.
Drumul spre platoul Bucegi e atât de frumos, sălbatic şi din altă lume, încât mi-e greu să îl descriu şi las imaginile să vorbească de la sine.
O adevărată plăcere să conduci un 4×4 pe astfel de meleaguri mioritice.
Transfăgărăşanul e o nimica toată pe lângă traseul ( 713) spre platoul Bucegi sau Peştera.
Ai impresia că urci la ceruri …
Puţini ajung cu maşina până sus, nu există grătare, manele şi chiar ai parte de linişte şi sălbăticie pură.
Platoul Bucegi
Sau platoul Babele, cum i se mai zice.
Din nou, peisaje din altă lume …
Şi nu, nu am urcat cu maşina şi nici nu m-am aşezat la plajă pe aceste minunăţii ale naturii: Babele sau Sfinxul.
Un traseu obositor dar provocator pentru senzaţii 4×4 şi pe care îl recomand sincer.
La întoarcere spre Bucureşti am ales – Sinaia, Comarnic, Secaria:
Valea Doftanei, Barajul Paltinu, Câmpina, centura Ploieşti, Ploieşti Vest, pe 1A, înspre Buftea, Chitila şi într-un final, Bucureşti.
Să trăiesc, zic! Și copchilu’ să trăiască, că-i cel mai tare. Și tu, că știi să conduci pe coclauri și mi-a trecut frica inițială!
😀
Apai draga mea, sa tot aibe omu copilot ca matale. Cu frica sau fara. Io eram si mai fricoasa cand fui prima oara. Sar mana frumos.
Superb !!! Tocmai voiam sa-ti propun sa alegi trasee ocolitoare, sa descoperi frumosul nu pe unde calca si murdareste turma, dar, vad ca intuitia, experienta si gustul, de asta data dublate, v-au dus spre locuri de basm!
Fotografiile sunt deosebite; subiectele alese, incadrarea si lumina fac din ele realizari artistice!
Uit de mine privind la…ele,… si mi-e atat de dor! Multumesc!
Nu stiu cat de bine a fost sa le spui la iubitorii de natura si frumos ca mai sunt locuri unde nu au facut gratar inca…data viitoare nu mai recunosti zona de populata ce e…
@danuta – sar mana frumos
@Andrei – pai traseul e foarte greu, lung si doar pentru 4×4. Sigur nu se incumeta oricine.
De cand am citit ca ai trecut prin Buftea, locul unde mi-am lasat , fara sa stiu, sufletul, fotografiile tale sunt parca incarcate de inefabilul mister al melancoliei; privesc si ma cuprind reverii ce-mi deschid poarta trecutului…
Nu ai de ce sa-mi rasplatesti aprecierea! Nici macar retoric! Nu ti-a spus nimeni ca esti o Artista? Nu cred! Viata pe care o duci pare sa fie,ea insasi, o opera de arta in devenire! Hedonistii, de felul tau, ocolesc rautatile vietii, urasc rutina, sunt voluntaristi si oricand echipati sufleteste pentru schimbari spontane de directie, insa,… le e frica mult de moarte!
O inferenta nevalida?…cel putin necesara sau probabila!
Te temi de moarte, moldoveanco?!?
Altfel cum sa-nteleg ritmul alert in care-ti fortezi viata!?!…
Apelativul nu se vrea peiorativ, mai degraba sagalnic…si pe mine ma-nsufleteste, primit de la ambii parinti, sangele de Bucovina!
@danuta – absolut deloc retorica! Dar mi-ai adus un zambet larg cu o astfel de descriere. Nu sunt artista deloc, desi mi-as fi dorit … sunt doar imagini simple pe care cred ca le-ar putea surprinde majoritatea. Si nu, nu imi e frica deloc de moarte, am vazut-o de cateva ori, nu e deloc imbracata in negru. Poate parea un ritm alert insa e doar o dorinta acerba de a cunoaste tara in care m-am nascut. Am ignorat-o cativa ani buni si imi pare rau. Si apoi ce sa fac … sa stau in Bucuresti si in uichend si sa indur canicula si aroganta?
Deja mi-ai facut o pofta nebuna de munte…dar stiu ca nu ajung prea curant….pe buget:D
esti obsedat frate de 4×4?