“La Mulţi Ani!” urări de bine şi de tot ce îţi doreşti pentru 2010, sănătate, înţelepciune, discernământ, sper să fi avut un Revelion fantastic … toate ca toate dar eu una încă mai sunt marcată de ce am văzut ieri la Dărmăneşti.
Modestul (şi când spun modest mă refer la modestia organizatorilor, la locaţie şi bugetul redus) “Festivalul național de obiceiuri şi tradiţii populare “Ursul de la Darmaneşti” editia 2009″ la care am participat (în calitate de spectator şi fotograf amator) ieri, ultima zi din 2009, este fără îndolială unul dintre cele mai emoţionante spectacole pe care le-am adulmecat vizual, olfactiv, auditiv, emoțional etc, în viaţa-mi. Şi vorba aceea spectacolele din Las Vegas sau concertele lui Robbie Williams, Rollings Stones, mi se păreau de neegalat.
Fără să exagerez, ce am văzut ieri la Dărmăneşti, bate, mai ales emoţional, cele mai de sus şi cred că şi paradele de la Rio de Janeiro. Nu am cuvinte să descriu cam cât de creative și frumoase erau costumele, cât de impresionante erau mişcările actorilor sau sunetele tobelor.
Nu nu m-am tâmpit, se prea poate să mă fi lovit naţionalismul, admiraţia excesivă pentru obiceiurile şi datinile româneşti. Şi se prea poate ca motivul principal al euforiei mele, care ţine de ieri şi care e dizolvat şi interesu-mi pentru celebra noapte de Revelion, să fie admiraţia pentru participanţii la paradă, mai exact cetele care au concurat ieri la festivalul de la Dărmăneşti. Cete de minim 30 de participanţi, oameni şi copii, care fără buget, fără interes finaciar şi din pură dragoste pentru obiceiurile româneşti pur si simplu m-au fascinant pe mine, banalul om modern, de la oraş cu o așazisă şcoală şi cultură, prin creativitatea şi ingeniozitatea de care au dat dovadă în organizarea paradei.
Jocul Ursului îl vei întâlni doar în zona Moldovei (şi aici îmi creşte mie cât un urs, inima-mi de moldoveancă), unii spun că e un vechi obicei roman, alţii spun că e un vechi cult geto-dac, important e simplul fapt că e un ritual unic în lume şi că ar trebuit tratat cu mai mult interes şi respect.
La un astfel de festival, cum ar fi şi cel de la Comăneşti participă cete din diferite zone, o ceată fiind alcătuită din mascaţi, urşi conduşi de ursari, toboşari şi irozi cu săbii de lemn.
“Dansul irozilor a fost interzis înainte de 1989. Ca să reziste, ceata irozilor s-a lipit de cea a ursului, formând una singură”. Măștile și ingeniozitatea constumelor m-au lăsat și pe mine mască, ritmul perfect al toboșarilor neșcoliți și fără educație muzicală încă mai îmi răsună în urechi, atenția la detalii, umorul fin al mesajelor sunt doar câteva din elementele care m-au impresionat într-un mod prea plăcut. Mai bine las imaginile să vorbească de la sine. Sunt aşa multe informaţii legate de această datină încât nici nu ştiu de unde să încep şi unde să termin.
Și toate acestea au culminat cu un apus și o Lună plină care pur și simplu m-au făcut să mă simt pe cu totul altă planetă …









Ce te invidiez pentru luna :P! Am urmarit-o si eu dar am uitat-o fix de revelion…
Pai si eu m-am enervat ca nu am putut fi mai aproape de LUNA …
Ce te invidiez pentru luna :P! Am urmarit-o si eu dar am uitat-o fix de revelion…
Foarte special, cu totul si cu totul deosebit ! Ai avut un revelion foarte reusit inseamna, felicitari pentru ambitia de a face un astfel de an nou !
Pai asa o fost sa fie A.Dragos, venit ideea pe ultima suta de metri. Luna plina o facut toti banii.
Foarte special, cu totul si cu totul deosebit ! Ai avut un revelion foarte reusit inseamna, felicitari pentru ambitia de a face un astfel de an nou !
Pai asa o fost sa fie A.Dragos, venit ideea pe ultima suta de metri. Luna plina o facut toti banii.
La multi ani! si numai urari de bine pentru anul 2010.
Referitor la evenimentul din 31 decembrie 2010 as vrea sa aduc si eu un aport (in poze, evident), nu sunt multe, dar sper ca vor fi pe placul tuturor.
http://iulianfodor.blogspot.com/2010/01/festivalul-de-datini-si-obiceiuri-ursul.html
Multumesc Iulian, multumesc.
da e misto,eu sunt chiar din oras
Intr-adevar, obiceiuri frumoase, unice care se pierd din pacate . Tot in Dărmănesti exista de Crăciun Jianul (un fel de teatru popular) dar nu am mai văzut de câțiva ani ceata Jienilor colindând pe la case și pe uliți. ,,Casa lor batrână, de moșneni domoli și așezați intra încet în pământ.” (M. Sorescu) .
Ai dreptate sunt foarte frumoase obiceiurile din zona Moldovei , cat despre parada este uimitoare si totusi e realizata cu un buget redus . Eu am norocul de a ma trage din bunici moldoveni ceea ce ma aduce mereu in preajma sarbatorilor in aceea zona minunata, in fiecare an fiind o traditie sa mergem sa vedem ursii si mascatii de la Darmanesti .Cam atat am avut sa iti spun, in schimb iti doresc ca tu sa iti mai petreci sarbatorile pe plaiurile Moldovei 😉 .
Multumesc frumos Alexandra. In Moldova le-am petrecut desigur,
Care are costum de vanzare pt 20 de ani asa sa zicem o masura mar interesa sa cumpar anunt valabil tot anul..contact la my id cojo_bogdan
Care are costum de vanzare pt 20 de ani asa sa zicem o masura mar interesa sa cumpar anunt valabil tot anul..contact la my id cojo_bogdan