Zăpadă, ruine şi sos de busuioc

Un amic drag îmi spunea mai demult că dacă plouă nu înseamnă că nu ai unde ieşi în natură şi că trebuie să rămăi în casă. Sâmbătă dimineaţa ploua serios în Bucureşti şi la 7 şi ceva când m-a sunat pilotul să mă întrebe dacă mai călătorim, am răspuns automat da, buimacă de somn şi fără să mă uit pe geam. În drum spre Ploieşti ploaia s-a transformat în lapoviţă şi aproape de Comarnic în ninsoare. În stil clasic şi specific românesc unei zile de weekend, de la Sinaia spre Braşov drumul era blocat de maşini ce se întreceau în viteză cu melcul. Ne-am întors la Ploieşti şi am abordat varianta Vălenii de Munte, Cheia, Braşov. S-a dovedit o idee excelentă, din seria “totul se întâmplă pentru un motiv” pentru că ce ne-a oferit natura înconjurătoare a fost mai mult decât un peisaj de basm:

Peisaj de iarnă – Cheia – februarie 2010. 

În drumul nostru spre Braşov, în apropiere de Săcele, mi-am dat seama de ce nu se prea poate urca pe munte pe timp de iarnă. Traseul montan spre Vf. Ciucaş avea de la bază poteca cu zăpadă de peste un metru:

Peisaj de iarnă – Săcele – februarie 2010. 

Visând la ziua cea mare în care voi urca pe zapadă sus, sus pe munte, m-am întors la traseul cu maşina pe şosea, resemnată că măcar mi-am scăldat în nămeţi noii bocanci. Primul punct de interes din “mini expediţie”  –  cetatea tărănească din Rotbav:

Cetatea ţărănească din Rotbav. Mai multe imagini în albumul de  … aici …

“Construcţia bisericii evanghelice fortificate începe în anul 1250, iar zidul din jurul ei a fost ridicat în secolul XV. Biserica astfel întărită în anul 1602 a oferit loc de refugiu sigur generalului Giorgio Basta, fiindcă zidurile ei au rezistat asediului principelui Transilvaniei Gabriel Bathory. În marele incendiu din 1732 cetatea şi satul Rotbav au fost arse. Lucrările de restaurare au început în 1738, în urma cărora biserica a fost reconstruită, doar turnul bisericii a păstrat forma originală.”

Din păcate cetatea ne-a primit cu porţile închise. Porţi închise pentru totdeauna din câte am înţeles de la localnici. De aceeaşi poveste am dat şi la Feldioara, o preafrumoasă cetate tărănească cu porţile închise vizitatorilor:

Biserica fortificată din sec. XII,  Feldioara, Braşov. 

“Biserica evanghelica este situata in partea de est a localitatii. Conform tipariturilor si traditiilor istorice, sediul principal al Ordinului teutonilor din Tara Barsei se gasea aici in 1211-1225. Biserica este construita in stil gotic pe temeliile unei bazilici mai vechi de la inceputul sec. XIII.”

În schimb cetatea teutonilor din acelaşi sat, Feldioara, ne-am primit cu braţele deschise şi ne-a servit şi cu un vânt puternic, la înălţimea-i de peste 400 m deasupra nivelului mării:

Cetatea teutonilor Feldioara. Mai multe imagini în albumul de  … aici …

“Cetatea din Feldioara a fost construita de cavalerii teutoni in perioda 1211-1225, cat au stat in aceasta zona, unde au fost adusi de regele Ungariei de atunci, Andrei al II-lea. Din vechea cetate a teutonilor se mai pastreaza astazi numai un rest dintr-un zid de piatra in partea de nord-vest, care s-a dovedit a fi total diferit din punctul de vedere al tehnicii de constructie de restul fortificatiei de la Feldioara. Baza lui este alcatuita din bolovani mari de piatra, deasupra carora au fost asezati alti bolovani, legati cu un mortar de calitate buna. Turnurile si curtinele au fost construite probabil de comunitatea saseasca ramasa dupa plecarea lor, dar nu se poate preciza cu exactitate perioada. Cetatea este situata pe colina de la Feldioara, inconjurata pe trei laturi de raul Homorod.”

Eu, în legea mea, îmi imaginez fel de fel de poveşti de fiecare dată când adulmec ruine. Peisajele din jur mă ajută şi mai mult. De data asta am simţit o adevărată şi pură gelozie pentru cavalerii teutoni, care admirau de la ferestrele cetăţii astfel de privelişti:

Munţii Piatra Craiului. Magura Codlei:

Sufereau de pură gelozie şi noii mei bocanci de munte. Da, şi ei ar fi luat-o la fugă spre mult visatele varfuri din Piatra Craiului.

A urmat cetatea tărănească din Ghimbav. Şi ea închisă. Dacă rămâneam peste noapte însă aveam ocazia să o admirăm a doua zi în timpul slujbei:

Cetatea tărănească din Ghimbav. Mai multe imagini în albumul de  ...aici …

“Biserica a fost construita in sec al XIII-lea pe ruinele unei foste bazilici romane. Este o biserica de rit evanghelic, apartinand stilului arhitectural gotic. Biserica a fost construita de catre saxonii colonizati in Tara Barsei pe la 1211, de catre regele maghiar Andrei al II-lea. Saxonii au venit din zona aflata la stanga Rinului dovada fiind toponimia ce aminteste de localitati existente acolo: Kronen, Honigberg, Hermanstadt etc.”

Rotbav, Feldioara, Ghimbav, cetăţile, ruinele, toate de mai sus sunt foarte aproape de Braşov, următoarea oprire din “mini expediţia” de sâmbătă. Am ales să respirăm în continuare parfumul unic al pietrelor medievale, cu o plimbare pe langă zidurile cetăţii Braşov:

Fortificaţiile Braşovului.

Pilotul meu a devenit şi ghid şi aşa am aflat şi eu de Pietrele lui Solomon, ba chiar am şi urcat una, două, sus pe pârâu.

Pietrele lui Solomon, Braşov.

“În partea de vest a Braşovului – zonă sacră – se găsesc şi azi, ca doi umeri ai unei puternice “cetăţi naturale”, două stânci ce se numesc “Pietrele lui Solomon”. În limba iudaică Solomon se traduce prin “înţelepciune”, iar toponimicul ar însemna “Pietrele înţeleptului”, recunoscând în el pe înţelepţii getod-dacilor – Ktistoi sau Pleistoi.
Cercetătorii saşi semnalau în secolul al XIX-lea existenşa în zonă a unor ziduri, urme ale unei cetăţi, care, după părerea autorilor, confirmă prezenţa unui templu geto-dac.”

Un calm apus m-a împiedicat să scotocesc şi după ruinele vechii cetăţi şi am încheiat ziua cu o cină binemeritată, la un preaşic restaurant din Braşov unde mi-am alintat papilele gustative cu un dezmăţ complet: supă de ceapă şi porc afumat cu sos de busuioc.

Paharele au rămas neatinse pentru că drumul înapoi spre Bucureşti ne solicita simţurile olfactive.

12 ore şi peste  600 kilometri. O simplă zi de sâmbătă.