Vârful Ciucaș – 1.954 m

Am faţa uşor arsă de soare, buzele uşor crăpate de vînt, mâinile uşor uscate de la zăpadă dar sufletul îmi zburdă de fericire şi mă simt de parcă aş fi cucerit Everestul. Nu cred că am să înţeleg complet de ce te simţi aşa mirific după ce ai escaladat un vîrf de munte, însă mai mult ca sigur ţine de vise împlinite, obiective atinse sau mari realizări. Sau nu. La mine a fost un vis. De ceva luni tot visez să ajung pe un vîrf de munte îmbrăcat în zăpadă. Să urc pe cu totul alb în jur, să am norii la picioare, crestele fragile ale munţilor sub tălpile vibram şi eventual să mai şi produc fotografii frumoase. Visez în continuare dar măcar am reuşit, pentru prima oară în viaţa mea de adult, să urc un vîrf de munte. Spun viaţa adultă pentru că se pare că la 8 ani eram pe vîrful Toaca. Îmi povesteşte mama, eu una nu mai ţin minte.

Culmea Gropşoarele Zăganu

Munţii Ciucaş m-au primit cu braţele deschise şi în două zile mi-au oferit mai mult decât mă aşteptam sau meritam. Trebuie să le mulţumesc şi lor, crestelor şi vîrfurilor din Ciucaş dar şi trupei de la ATGR şi colegilor de tură, fără de care visul meu nu ar fi devenit realitate. Ştiu, sună siropos dar e adevărul gol goluţ şi e prima oară, să îmi fie cu iertare.

Apus în Ciucaş

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge. M-am trezit sâmbătă dimineaţa la 5 şi înainte să răsară soarele eram călare pe al meu cal negru, D.D, galopând spre locul de întălnire cu A.T.G.R – iştii. La 10 şi ceva eram deja pe poteca spre refugiul Stâna lui Cojocaru, unde avea să înnoptăm, minunându-mă de marea de ghiocei din jur. Nici brânduşele nu se lăsau mai prejos, luptând vitejeşte să iasă în evidenţă în tot acceaşi mare de ghiocei, alături de alte flori simpatice de culoare mov sau galben. Un şlap roz ofta abandonat pe valea ce duce spre Muntele Roşu. Nu l-am înţeles de ce s-a aventurat până acolo. Nici pe el, nici pe fratelui lui geamăn.

Un şlap roz viteaz pe munte

Dacă jos la 1400 de metri era primăvară, sus pe creastă era încă iarnă. O pătură de zăpadă îmbrăca culmea Gropşoarele Zăganu, prima creastă pe care aveau să o cunoscă prea iubiţii mei bocanci de trei sezoane.

Linii de creastă

Adulmecând zarea şi savurând panorama de pe creastă nici nu am simţit când am pus piciorul pe primul meu vîrf, ce-i drept deloc celebru dar cu statut de vîrf – Gropşoarele, 1883 de metri. Am uitat şampania şi steagul acasă şi am sărbătorit doar cu un baton de Snikers şi nişte apă plată. Şi poze cu stâlpul ce marchează vîrful. Nu cred că am să înţeleg vreodată de ce facem poze cu stâlpul şi nu cu vîrful propriu zis dar fie, treacă, mi-a picat fisa abia acum şi nu atunci când eram sus.

Vedere de pe culmea Gropşoarele Zăganu

Cu norii suflându-mi în ceafă şi soarele jucându-se cu răbdarea Bleagii, care fotografia lacom tot ce prindea în lentilă, ne-am întors pe crucea roşie la şaua La Răscruce de unde am deviat spre Şaua Gropşoarele cu intenţia de a ajunge la fosta cabană Ciucaş. După ce ne-am rătăcit puţin printr-o pădure şi o vale cu urme de urs am regăsit intenţia şi traseul spre fosta cabană Ciucaş, actuală cabană în construcţie. De acolo am coborît pe un forestier lung şi noroios spre refugiu.

Mic e omul, mare e Muntele

Un apus fotogenic a închis prima zi mea în munţii Ciucaş, acompaniat de un foc de tabară, voci dulci, sunte de chitară, bere la sticlă şi un somn chinutor specific priciului de refugiu.

Apus de Ciucaş

Duminică dimineaţa ochii mei mijiţi de somn au salutat un cer acoperit de nori şi ceaţă. Salvamontistul ne sfătuia să nu urcăm fără piolet, se prevestea ploaie şi ceaţă, mulţi din trupa de mare de 21de iubitori de munte au renunţat să mai urce dar eu nu şi nu, vreau şi vreau. Şi am vrut bine. Ce-i drept instinctele mele cu urcatul pe munte nu au nicio constanta însă pe măsură ce ne apropiam de vîrful Ciucaş norii se dădeau respectuos la o parte, în faţa unui cer senin şi albastru.

Masivul Ciucaş printre nori

Ce-a urmat e filă de poveste, de la poalele masivulul am început să mă simt că şi cum urcam pe Everest. Ştiu sunt naivă dar era aşa de frumos în jur încât am şi uitat de traversările laterale unde cică am fi avut nevoie de piolet, am uitat şi că trebuie să fiu atentă pe unde calc, am uitat şi cine sunt, de unde vin şi că restul grupului e nevoit să mă aştepte şi să îmi suporte cu rabdare pauzele lungi. Pluteam aşa în aer şi mă uitam ca bleaga la paradisul din jur.

Geometria Paradisului

Cât eram acolo sus, Ciucaşul şi Bleaga mea au făcut o convenţie, convenţie care mă obligă să le predau ştafeta din acest moment, să păstrez pentru mine povestea pe care am trăit-o şi să îi las şi pe ei să înşire câteva cuvinte, în imagini. Cică eu nu am cine ştie ce talent de povestitor şi ei se descurcă mai bine. Mă supun că nu am ce face.

Perfecţiune

Tigăile Mari

Albul învingator

Vîrful Ciucaş şi cuceritori de vîrfuri

Solitudine

Abrupturile Ciucaşului

Vedere de pe Vîrful Ciucaş

Masivul Ciucaş, vedere de la cabana Ciucaş

M-am răzgândit, eu rămân aici în poveste, sus pe vîrf de munte. Să ne auzim cu bine dragă citirorule. Te salut de la 1954 de metri.